Despre carte: 2012 / În romanul „Numai eu trăiesc aici” se împletesc două realități existente simultan. Unul este țesut din basmele sovietice din anii 20 și 30. Aici, în orașul magic Leningrad, locuiește soldatul Armatei Roșii Petru, aici este înțeleptul Lenin, pisicile și iarba Ilici. Aici Războiul Civil se transformă într-o pânză mitică de fantasmagorie, grotescism și vizionarism - dar fără nici cea mai mică parte din postmodernismul acum la modă. Nu este loc aici pentru ironia acum preferată - totul este cât se poate de serios într-un basm. Dar acest basm este despre război o altă realitate, în care va fi și un loc pentru război, deși unul fals - timpul nostru condiționat, în care locuiește un alt Peter, un intelectual singuratic tipic din Sankt Petersburg, un copil al post-ului. societate informaţională. S-a întâmplat că Peter obține un loc de muncă la „Muzeul Prafului” - apartamentul poetului sovietic Julian Feich, care a murit la Leningrad în timpul asediului. Și într-o noapte, două realități apar brusc una în cealaltă și devine greu de înțeles unde este un vis și unde este realitatea. Într-o serie de imagini bizare și viziuni instabile, Peter devine soldatul Armatei Roșii Peter, iar întreaga lume se transformă în Leningrad. Realismul mistic al romanului este despre creativitate, basme și puterea inexprimată a minții creatoare. Aceasta este o poveste despre inconștientul rus, care nu poate exista fără eroismul vieții și al morții. Și, de asemenea, despre sumbru și misterios Sankt Petersburg, în care ficțiunea se contopește cu realitatea. Poate că Boris Vian ar fi scris un asemenea roman dacă s-ar fi născut la Sankt Petersburg. Sau Boris Lavrenev, dacă a trăit în secolul XXI.